Cremșnit sau cremeș?

Cremșnit sau cremeș?

Cremșnit sau cremeș?! Nu-ți bate capul! Bun să fie! Iar dacă pe langă gustos, mai e și cu ingrediente naturale, atunci îl puteți pune în coșul de cumpărături și pentru copiii voștri, fără să vă simțiți foarte vinovați că le cumpărați dulciuri.

Povestea acestei prăjituri reinventate a pornit de la o familie tânără, cu doi copii, din Apuseni, care ne-a călcat pragul, la începutul acestui an. Familia aceasta are o mică fermă de porci de mangalița pe care ii crește pe dealurile din Apuseni. Probabil că acum te întrebi ce are asta de-a face cu cremșnitul. Ei bine, o să vezi că e foarte interesant și îți vom dezvălui totul.

Așa am descoperit noi că mangalița este considerată „uleiul de măsline cu 4 picioare” și am fost curioși să degustăm foile de cremșnit preparate cu osânză de mangalița de acești producători, în mica lor fabrică din Câmpeni, Alba, unde lucrează doar tânăra proprietară împreună cu încă trei fete. Ne-a plăcut atât de mult gustul acestor foi din ingrediente naturale (pentru că ele nu conțin decât făină, untură de mangalița, apă, sare și oțet) și ne-a încântat peste măsură ideea de a reinventa cremșnitul de odinioară, încât am schimbat total rețeta – cremă de vanilie curată, frișcă din lapte pur și foi cu osânză de mangalița, renunțând astfel la alte ingrediente și la uleiul de palmier.

Și, pentru că am promis că îți vom spune toată povestea, uite aici și mărturia tinerei producătoare: “Am început de anul trecut să lucrez la proiectul acesta. Pentru că nu mai făcusem panificație, am tot testat rețetele. Ne-am dorit ceva cât mai natural pentru copiii noștri, care sunt mici. Și… mi-am dorit să vin cu ceva original, cu un produs de nișă. Din fericire, în plină pandemie, Auchan ne-a dat o șansă.” Cristina Alexe

Povestea este despre un start-up românesc, “Din Apuseni”, susținut de noi, Auchan, și de voi, clienții care alegeți să vă răsfățați cu un cremeș adevărat. Noi, la Auchan, iubim tradițiile, de aceea susținem producătorii locali și reinventăm lucrurile simple.