Gogosi

Gogoși: ghidul tău pentru produse pufoase și delicioase

Prăjite sau la făcute la cuptor, simple sau umplute, gogoșile sunt mereu delicioase. Acestea sunt un desert atât de popular și de apreciat, încât au propria lor zi recunoscută în plan internațional. În fiecare an, pe 3 iunie, oamenii din toate colțurile lumii pot sărbători această zi fie cumpărând de la patiserii gogoșile preferate, fie preparându-le în casă.

În acest articol, îți vom prezenta cele mai populare tipuri de gogoși, dar și idei de rețete pentru unele extra pufoase, care cu siguranță te vor inspira să experimentezi în bucătăria ta.

CUPRINS:
Gogoși pufoase: tipuri de gogoși pe care le poți încerca
Cele mai bune și ușoare rețete de gogoși?
Secretele gogoșilor pufoase pe care trebuie să le afli

1. Gogoși pufoase: tipuri de gogoși pe care le poți încerca

Gogoșile sunt prăjituri din aluat cu gust dulce, datorită zahărului și îndulcitorilor (dar nu este obligatoriu), și cu formă rotundă, ca de inel. Acestea pot fi prăjite în baie de ulei sau puse la cuptor pentru copt. Odată preparat aluatul, gogoșile pot fi acoperite cu zahăr, glazură, creme tartinabile, fructe proaspete și/sau umplute cu gem, ciocolată, brânză dulce sau alte ingrediente, în funcție de preferințe. Chiar și în varianta lor simplă, gogoșile rulate în zahăr pudră sunt un desert foarte gustos.

În prezent, ele sunt asociate cu o parte din cultura americană, mulțumită filmelor polițiste, însă au o istorie foarte bogată. Unii istorici consideră că gogoșile se puteau găsi, într-o anumită formă, chiar și pe vremea grecilor antici și romanilor. Alții consideră că în Evul Mediu acest desert s-a răspândit printre toate păturile sociale, întrucât era ușor și ieftin de făcut. Imigranții europeni au adus cu ei în Statele Unite ale Americii această tradiție, unde, și astăzi, multe comunități încă respectă rețetele pentru prepararea gogoșilor într-o manieră specifică.

În principiu, astăzi există două tipuri principale de gogoși -- gogoșile cu drojdie și cele din aluat de prăjituri. În cadrul acestor două categorii, există interpretări foarte diverse ale acestui desert. În funcție de forma gogoșii și de aroma acesteia se pot identifica: gogoșile tradiționale glazurate și beignets, crullers, Churros și gogoșile împletite românești.

Cum poți diferenția gogoșile dospite cu drojdie, în comparație cu cele din aluat de prăjituri?

În primul rând, o gogoașă care folosește drojdia ca element de dospire va fi mult mai ușoară și aerisită. Acestea tipuri de gogoși au adesea interioare elastice (mai degrabă decât sfărâmicioase) și cântăresc mai puțin ca gramaj. Multe alte tipuri de gogoși, inclusiv cele umplute cu gem, jeleu etc. pornesc de la această bază cu drojdie și, mai apoi, sunt prăjite în ulei.

Numite și „cake donuts”, gogoșile cu aluat de prăjitură sunt preparate folosind praf de copt sau bicarbonat de sodiu. Acestea au o consistență densă, nu au un interior atât de aerat și, adesea, au mai puțină crustă. Aceste gogoși sunt adesea coapte, însă pot fi și prăjite. Tipurile care se încadrează în această categorie sunt: gogoșile cu aluat din cidru de mere în aluat) și cele „old-fashioned” (gogoși cu formă neregulată).

2. Cele mai bune și ușoare rețete de gogoși

Gogoșile sunt un desert popular tocmai datorită versatilității acestora. Există o mulțime de forme, moduri de preparare și variante de umpluturi pe care le poți încerca. Cu toate acestea, dacă vrei să îți începi aventura gastronomică cu mai multă încredere și siguranță, iată câteva rețete de gogoși pufoase pe care trebuie să le încerci:

KRAPFEN (gogoși pufoase cu gem)

Cunoscute și sub numele de „Berliner” – aceste gogoși de origine germanică sunt făcute dintr-un aluat moale prăjit, pline de gem și cu zahăr pudră deasupra.

Timp de pregătire a ingredientelor: 15 minute
Timp de preparare: 20 de minute
*Timp suplimentar pentru creșterea aluatului: 1 oră și 5 minute
Timpul total: 1 oră 40 de minute

Cantitate: 6 porții

Ingrediente:
2 căni de făină (tip universal)
2/3 căni lapte, cald
1 linguriță și jumătate de drojdie instant (uscată)
2 gălbenușuri de ouă mari, la temperatura camerei
3 linguri de zahăr
un vârf de sare
2 linguri de unt, la temperatura camerei
ulei vegetal pentru prăjit (cantitatea diferă în funcție de oala aleasă)
dulceață sau gem făra bucați de fructe pentru umplutură

Mod de preparare:

Pentru început, adaugă făina, sarea și zahărul într-un bol de dimensiune medie și amestecă totul cu o lingură de lemn.

Adaugă drojdia și amestecă din nou. Apoi, se pun gălbenușurile și untul și se amestecă folosind mixerul electric prevăzut cu cârlige spiralate pentru aluat. În acest timp, toarnă încet laptele cald (nu fierbinte!) și continuă să amesteci până când aluatul devine elastic și nu se mai lipește de părțile laterale ale vasului.

Rulează aluatul sub forma unei bile și pune-l înapoi în bol. Acoperă vasul cu un capac și plasează-l într-un loc cald, ferit de curent. Lasă aluatul să crească pentru aproximativ 45 de minute.

Odată ce a crescut considerabil în dimensiune, presară puțină făină pe blat și frământă-l cu mâinile. Taie-l sau rupe-l în 6 părți egale (pentru gogoși mari), 8 părți egale (gogoși de dimensiune normală) sau 12 părți egale (dimensiuni mici). Modelează bucățile mici de aluat în bile rotunde, apoi aplatizează-le ușor, astfel încât să capete forma lor tipică. După acest pas, plasează un șervețel peste ele și lasă-le să se odihnească încă 20 de minute.

Între timp, găsește o oală lată în care să torni uleiul - gogoșile ar trebui să plutească în ulei și să nu atingă fundul oalei. Încălzește uleiul la foc mediu, până când vei vedea bule, și apoi redu puțin căldura.

După cele 20 de minute, adaugă o primă gogoașă în oală. Prăjește gogoașa la foc mediu-mic timp de aproximativ 3-4 minute (pentru gogoșile mici, 2-3 minute ar putea fi suficiente) până când aluatul va căpăta o frumoasă culoare aurie. Apoi, se va întoarce și prăji pe cealaltă parte, pentru aceeași perioadă de timp. Este necesar să faci acest lucru la foc mic spre mediu, astfel încât interiorul gogoșii să se poată găti uniform, fără ca exteriorul să se ardă.

Odată ce restul gogoșilor sunt gătite și ele, scoate-le din oală cu ajutorul unui dispozitiv de strecurat și pune-le pe o farfurie tapetată cu prosoape de hârtie, pentru a absorbi excesul de ulei.

Lasă gogoșile să stea 1-2 minute, apoi umple-le cu gem, cât încă sunt calde. Pentru acest pas poți folosi fie o duză pentru umplere, fie poți face o mică gaură la mijlocul gogoșii cu o scobitoare pentru a pune o cantitate moderată de dulceață. Dupa ce gogoșile au fost umplute, presară peste ele zahăr pudră din belșug.

PAMPUSHKY (Gogoși ucrainene pufoase)

Timp de pregătire: 3 ore
Timp de gătire: 30 min
Timp total: 3 ore 30 minute

Cantitate: 8-10 porții

Ingrediente:

2 pachete drojdie
4 ouă
2 linguri de unt topit
1 litru și jumătate de lapte
2 linguri de zahăr
1 linguriță de sare
Umplutură de mac (opț.): 100 gr de semințe de mac, 100 gr stafide, 6 linguri de miere, 60 grame nuci, 1 linguriță ulei vegetal
Umplutură de cireșe (opț): 500 grame cireșe fără sâmburi, zahăr (după gust), 20 grame nuci zdrobite, 1 linguriță suc de lămâie

Mod de preparare:

Pentru început, prepară drojdia conform instrucțiunilor de pe ambalaj și las-o timp de 10 minute. Toarnă o parte din făină (6 căni) într-un bol și creează un spațiu gol în mijlocul acesteia.
Bate ușor ouăle, adăugând pe rând untul topit, laptele, zahărul și sarea. Amestecă această compoziție cu făina și drojdia foarte bine, și frământă până când aluatul se înmoaie și nu mai este lipicios. Adaugă făina rămasă, dacă este necesar și frământă-l timp de 10 minute.
Acoperă vasul și lasă-l într-un mediu cald, până când își dublează volumul. După încă o „sesiune” de frământare, lasă-l să crească din nou.

Mai departe, este necesar să iei o cantitate mică de aluat și să o întinzi pe o suprafață presărată cu făină. Dacă aluatul este suficient de gros, acesta poate fi porționat (tăiat în cercuri cu ajutorul unui pahar). Pune o cantitate mică de umplutură în centrul fiecărui cerc, adu marginile împreună și sigilează-le etanș cu ajutorul degetelor.

Pune gogoșile cu deschizătura în jos pe o suprafață tapetă cu făină. Acoperă-le și lasă-le la crescut (aprox. 15 minute). Prăjește aluatul în ulei de floarea soarelui, încălzit la aproximativ 190 de grade, pentru 3 minute, pe ambele părți. După ce le scurgi de ulei, pune gogoșile pe un prosop de hârtie.

Pentru variantele alternative de umpluturi:

Umplutură de mac: Macină semințele de mac uscate într-o râșniță de cafea. Adăugă stafidele hidratate. Combină mierea, nucile și uleiul vegetal cu semințele de mac și stafidele.

Umplutura de cireșe: Fierbe cireșele proaspete (fără sâmburi) până se înmoaie. Scurge-le bine de apă și pune-le în blender. Adaugă zeama de lămâie și amestecă bine până se obține o pasă.

MANDAZI (gogoși africane pufoase)

Timp de pregătire ingrediente: 1 h 30 min
Timp de gătire: 25 min
Timp total: 1 h 55 min
Cantitate: 4 persoane (aproximativ 8 porții)

Ingrediente:

3 căni de făină universală
2 linguri de drojdie instant, uscată
2 linguri praf de copt
¼ linguriță sare
½ linguriță de cardamon
½ linguriță scorțișoară
¼ cană ulei vegetal
5 linguri de zahăr
1 cană lapte călduț
½ cană apă
1 ou

Mod de preparare:

Începe prin a pune apa călduță într-un castron, apoi adaugă drojdia. Amestec-o și las-o deoparte aproximativ 5 minute. Apoi, adaugă zahărul, oul, laptele și amestecă bine. Toarnă făina (câte o cană pe rând) și condimentele (scorțișoara, cardamomul și sarea). Amestecând bine, se va forma un aluat omogen care va putea fi ușor de manevrat.

Frământă aluatul obținut pentru aproximativ 5 minute, până când acesta devine moale și neted. Acoperă vasul cu o cârpă umedă și lasă aluatul să se odihnească pentru circa 10 minute. Presară făină pe masa de lucru și pune aluatul peste aceasta. Întinde-l cu ajutorul unui făcăleț până când acesta are jumătate de centimentru în înălțime/grosime. Taie aluatul în pătrate, apoi transformă-le în triunghiuri.

Lasă aluatul decupat să se odihnească timp de 20 de minute. Între timp, încinge uleiul pentru prăjit (într-o tigaie adâncă) la foc mediu spre mare. Aplatizează fiecare bucată de aluat cu mâinile și pune-le în uleiul fierbinte cu grijă. Aceste tipuri de gogoși trebui să stea în baia de ulei pentru aproximativ 2 minute (pe fiecare parte). La final, se scot din ulei și se pun pe o farfurie tapetată cu un prosop de hârtie pentru a scurge excesul de ulei.
Se servesc calde și, de asemenea, se poate presăra zahăr pudră deasupra acestora.

3. Secretele gogoșilor pufoase pe care trebuie să le afli

  • Păstrează aluatul pentru fermentare peste noapte**

Chiar dacă poftele de dulce vin aproape din impuls, uneori răbdarea este necesară pentru a obține rezultate incredibile. Așadar, ar trebui să lași întotdeauna aluatul de gogoși să fermenteze peste noapte, întrucât acest lucru îl ajută să devină pufos și să aibă o textură mai netedă. Dacă nu este bine închegat sau fermentat, gogoșile tale s-ar putea să nu se umfle suficient de mult și să nu aibă moliciunea și textura pe care le dorești.

  • Frământă bine aluatul pentru aproximativ 20-30 de minute

De regulă, cu cât vei frământa mai mult aluatul, cu acesta va avea o textură mai moale și elastică. Pentru a obține acel aspect catifelat la final, va trebui să continui să frămânți și să rulezi aluatul pentru cel puțin douăzeci de minute.

  • Unii patiseri recomandă să pui gogoșile la copt în loc să le prăjești

Coacerea gogoșilor poate fi o variantă mai bună (și mai sănătoasă) în comparație cu prăjirea acestora în baia de ulei. Acest lucru se datorează faptului că prăjirea gogoșilor depinde foarte mult de temperatura uleiului și există riscul ca rezultatul să nu fie mereu unul pe măsura așteptărilor. Gogoșile preparate la cuptor vor avea interiorul și exteriorul bine făcute și nu va trebui să folosești la fel de mult ulei în prepararea lor.

  • Alte sfaturi

Deoarece aluatul gogoșilor pufoase este, de regulă, făcut cu drojdie, este important să verifici dacă drojdia cumpărată se mai află în termenul de valabilitate. De asemenea, oul și untul trebuie să fie la temperatura camerei, atunci când intră în contact cu drojdia, iar laptele trebuie să fie cald, nu fierbinte, deoarece acest lucru ar putea dăuna bacteriilor din drojdie și ar putea inhiba procesul de creștere.

Așadar, nu trebuie să fii expert în arta culinară pentru a face și tu gogoși pufoase și delicioase direct in bucătăria ta. Revino la acest articol oridecând vei simți nevoia să savurezi un dulce pe care îl vei putea împărți și cu persoanele dragi.

Sursă foto: freepik.com, shutterstock.com