Legume la cuptor

Legume la cuptor - rețete delicioase pe care trebuie neapărat să le încerci

Legumele la cuptor sunt nelipsite, de regulă, de pe masa oricărui român. Acestea reprezintă garnitura potrivită pentru fiecare fel principal, dar pot fi servite și ca atare, simple sau alături de o salată. Tocmai din acest motiv, acest preparat este perfect de savurat în orice moment al zilei, fie că vorbim despre masa de seară sau prânz, fiind perfecte și pentru persoanele aflate la dietă.

De asemenea, un alt avantaj al mixului de legume la cuptor este versatilitatea lor. Poți alege dintre o gamă variată, precum sunt cartofii, dovleceii, morcovii, ardeii, vinetele, ciupercile și multe altele. Combinațiile sunt nelimitate, iar condimentele și ierburile aromatice adaugă un plus de savoare. Așadar, indiferent dacă pregătești o masă în familie sau îți dorești să-ți impresionezi invitații la o masă festivă, legumele gratinate la cuptor reprezintă, cu siguranță, alegerea ideală.

În continuare, îți vom dezvălui cele mai gustoase modalități prin care poți pregăti legumele la cuptor, astfel încât să obții cele mai bune rezultate.

Cuprins:

  1. Legume la cuptor - rețete de legume la cuptor
  2. Mix de legume la cuptor - cum faci legume gratinate la cuptor?

1. Legume la cuptor - rețete de legume la cuptor

Există mai multe varietate de rețete cu legume la cuptor, în funcție de mixul pentru care vrei să optezi, dar și în funcție de modul de preparare. În acest sens, mai jos îți vom sugera unele dintre cele mai delicioase variante, pe care să le savurezi și tu alături de cei dragi.

Așadar, dacă cauți o rețetă de legume la cuptor ușoară, care să nu necesite prea mult timp petrecut în bucătărie, taie în bucăți mai mari legumele preferate, cum ar fi morcovi, cartofi, dovlecei, ardei, ceapă, pentru un plus de savoare. Asezonează-le cu mai multe ierburi aromatice, precum cimbru, rozmarin, oregano, piper și sare și stropește-le la final cu puțin ulei, întrucât doar așa vor prinde o crustă perfect aurie. Bagă legumele la cuptorul încălzit la 180 de grade pentru aproximativ jumătate de oră.

Dacă îți dorești, în schimb, o mâncare de legume la cuptor, atunci taie în cuburi mai mari vinete, dovlecei, cartofi, dar și altele, în funcție de preferințe, și pune-le într-un vas de sticlă, conceput pentru cuptor, astfel încât să fiarbă în zeama proprie. Adaugă multe condimente peste ele și, suplimentar, poți opta să pui și o lingură, două de bulion, astfel încât să se formeze și un sos delicios. Vei obține astfel nu doar o garnitură, ci un fel principal în sine.

Dacă ești un iubitor de vinete, atunci uită de clasicul sote de legume la cuptor, și taie câteva vinetele în felii subțiri și lasă-le la marinat, într-o combinație de ulei de măsline, oțet balsamic, usturoi și ierburi aromatice, timp de aproximativ 30 de minute. Apoi, așează fiecare felie de vânătă într-o tavă și adaugă pe fiecare câte o linguriță de brânză de capră sau mozzarella. Rulează feliile și fixează-le cu scobitori. Coace-le la temperatura medie de aproximativ 160 de grade, până când vinetele sunt moi și rulourile sunt și ele ușor rumenite.

Nu în ultimul rând, trebuie neapărat să încerci și cartofii rustici la cuptor. Tot ce trebuie să faci este să-i tai în cuburi mai mari și să-i așezi într-un vas termorezistent. Condimentează-i cu sare, piper, rozmarin și usturoi granulat. Adaugă puțin ulei de măsline și amestecă bine, astfel încât cartofii să fie acoperiți uniform. Coace-i în cuptor până când devin aurii și crocanți pe exterior, dar moi în interior și, cu siguranță, vor cuceri pe toată lumea, fiind extrem de potriviți și pentru o masă festivă.

Acestea sunt doar câteva idei de rețete de legume la cuptor. Poți încerca însă diverse combinații și poți opta pentru orice tip de legumă, în funcție de preferințe.

2. Mix de legume la cuptor - cum faci legume gratinate la cuptor?

Dacă nicio rețetă de legume la cuptor de mai sus nu te-a convins, atunci, cu siguranță, asta este ceea ce cauți. Mai jos, îți vom oferi o variantă excelentă de legume la cuptor gratinate, perfecte pentru masa de prânz sau cină.

Și aici ai nevoie de dovlecei, morcovi, vinete, ardei gras, conopidă, broccoli și roșii, diferite condimente, dar și de cașcaval ras, cheddar, mozzarella sau parmezan, în funcție de propriile preferințe. Dacă alegi să le combini, gustul va fi cu atât mai delicios.

Taie legumele și așează-te într-o tavă specială, peste care adaugă condimentele preferate și ulei. Apoi, pune tava de legume sote la cuptor să se coacă timp de aproximativ 20 - 25 de minute. Când ele sunt aproape gata, scoate-le din cuptor și presară brânza aleasă peste ele. Pune-le apoi pentru încă 5 -10 minute în cuptor, astfel încât să se gratineze, iar brânza să devină aurie. Aceasta poate fi o variantă rapidă de cină pentru întreaga familie, întrucât este o opțiune foarte bună și de legume la cuptor pentru bebeluși, întrucât micuții le vor adora.

În concluzie, atunci când nu ai foarte mult timp de petrecut în bucătărie sau pur și simplu vrei să mănânci ceva sănătos, atunci legumele asortate la cuptor sunt răspunsul pe care-l cauți. Nu necesită mult timp de preparare și pot fi atât un fel principal reușit, cât și o garnitură delicioasă. Tu cum preferi să consumi legumele?

Sursa foto: pexels.com