Prajitura Tosca

Prăjitura Tosca – deliciul dulce ușor de preparat perfect pentru a-i încânta pe cei dragi

Ciocolata este o aromă cunoscută și asociată cu plăcerea și răsfățul. Gustul său bogat și cremos se potrivește bine cu o varietate de alte arome, inclusiv nuci, fructe și condimente, chiar și cu semințele de mac. Acestea din urmă sunt, de asemenea, un ingredient comun în produsele de patiserie, adăugând o textură ușor crocantă preparatelor, așa cum este cazul rețetei de prăjitură Tosca.
Prăjitura cu mac Tosca este rețeta pe care trebuie să o încerci pentru a vedea cât de bine se îmbină ciocolata și macul, creând un desert bogat și aromat. În plus, semințele de mac adaugă o textură unică rețetei de prăjitură Tosca, ceea ce o face și mai plăcută de savurat.

Cuprins:

  1. Prăjitura Tosca – ingredientele ce stau la baza unuia dintre cele mai apreciate dulciuri de casă
  2. Tosca prăjitură – pașii pe care trebuie să îi urmezi
  3. Prăjitură Tosca – rețetă – cum poți aduce elemente de noutate?

1. Prăjitura Tosca – ingredientele ce stau la baza unuia dintre cele mai apreciate dulciuri de casă

Dacă îți dorești să pregătești în casă o rețetă de prăjitură Tosca, va trebui să ai câteva ingrediente la îndemână. Prăjitura Tosca are ingrediente pentru mai multe etape: blat, cremă, glazură.
În primul rând, pentru pregătirea blatului la prăjitura Tosca ai nevoie de:

  • 50g făină albă pentru prăjituri;
  • albușul de la 5 ouă (separat de gălbenuș deoarece acesta va fi folosit la cremă);
  • 150g zahar alb sau brun, în funcție de preferințele tale (la această rețetă poți folosi zahar și îndulcitori fără calorii și nu vor afecta gustul final);
  • câteva linguri de nuci și semințe, în special cocos;
  • praf de copt;
  • puțină sare.

În ceea ce privește crema pentru prăjitură Tosca, asigură-te că ai pregătite următoarele elemente:

  • gălbenușurile de la cele 5 ouă;
  • 500 ml lapte;
  • 100 g zahăr;
  • 50 g amidon;
  • 200 g unt cu 82% grăsime;
  • puțin extract sau esență de vanilie;
  • puțină sare.

Apoi, poți trece la stratul de biscuiți pentru prăjitura Tosca cu mac, iar rețeta originală menționează folosirea a circa 10-20 de bucății.
Lista ingredientelor pentru prăjitura Tosca nu se oprește aici, întrucât vei avea nevoie de câteva articole pentru glazură:

  • 120g ciocolată cu un conținut mare de cacao (de preferat peste 50%);
  • 80g smântână grasă (cu cel puțin 30% grăsime).

Dacă ai reușit să aduni toate ingredientele de mai sus, ești pregătit să încerci rețeta de prăjitură Tosca cu mac.

2. Tosca prăjitură – pașii pe care trebuie să îi urmezi

Este momentul să descoperi cum se face prăjitura Tosca. Tot ce trebuie să faci este să urmărești etapele de mai jos.

Pornește cuptorul și setează temperatura la 180°C și pregătește o tavă mare cu hârtie de copt. Bate albușurile cu zahărul și sarea până când obții o spumă tare. Apoi, adaugă pe rând macul, făina, fulgii de cocos și praful de copt amestecându-le ușor cu ajutorul unei spatule. Compoziția se pune în tavă și se ține la cuptor timp de aproximativ 25 de minute.

După coacere, blatul de mac se scoate de pe foaia de copt și se lasă la răcit. Următorul pas din rețeta de prăjitură Tosca cu mac presupune combinarea gălbenușurilor cu zahărul, amidonul și sarea pentru a obține crema de vanilie cu unt. Laptele se toarnă peste ele după ce este puțin fiert și se amestecă până se îngroașă.

După ce compoziția s-a răcit, se încorporează și untul lăsat la temperatura camerei. Ulterior, poți adăuga și esența de vanilie.
Pentru a monta prăjitura, folosește blatul copt inițial. Toarnă peste acesta crema de vanilie, acoperind întreaga suprafață. Apoi, așează biscuiții, iar în final, glazura obținută de la tabletele de ciocolată încălzite și topite împreună cu smântâna. După ce toate straturile au fost așezate, prăjitura Tosca cu mac și cocos se lasă la frigider pentru mai mult timp, de preferință peste noapte. Cu ajutorul unui cuțit cu lama subțire și bine ascuțită, Tosca prăjitura cu mac se taie pe dimensiunea dorită.

3. Prăjitură Tosca – rețetă – cum poți aduce elemente de noutate

În cazul în care vrei să îmbunătățești rețeta de prăjitură Tosca sau să îi aduci o notă personală, ai posibilitatea de a include alte ingrediente. De exemplu, biscuiții ce fac trecerea dintre compoziție și glazură pot fi trecuți prin cafea, pentru a deveni puțin moi și pentru a da un gust aparte.
De asemenea, după ce ai asamblat straturile prăjiturii și ai turnat glazura de ciocolată, poți aduce un element de noutate așezând bucăți de fructe proaspete, inclusiv căpșuni, kiwi sau alte sortimente, realizând și un decor original.
Prăjitura Tosca este o rețetă pe care orice pasionat de bucătărit ar trebui să o încerce, mai ales pentru că permite și adăugarea unor note personale. Este ușor de făcut și îi va face pe degustători să mai ceară o bucățică.

Sursa foto: freepik.com; pixabay.com