Ravioli

Ravioli - rețetă și idei de umpluturi delicioase pe care le poți prepara în propria bucătărie

Delicioase și cu gusturi extrem de diverse, ravioli fac parte dintre preparatele italienești care s-au răspândit ușor în întreaga lume.

Dacă încă nu ai gustat din rețeta de ravioli, trebuie să știi că este vorba despre niște pachețele mici, preparate dintr-un aluat subțire și umplute cu umpluturi variate, de la carne și brânză, până la legume proaspete. Acestea sunt mai apoi băgate într-un sos la fel de delicios, astfel încât vei avea parte, fără doar și poate, de o experiență culinară perfectă.

Rețetele cu ravioli sunt extrem de variate și pot fi servite fie într-un sos simplu cu unt, astfel încât să simți cât mai bine umplutura lor, fie clasic, într-un sos de roșii, peste care să adaugi parmezan ras. Fiecare combinație te poate surprinde în felul ei, iar noi te vom învăța cum să prepari aceste delicatese chiar în propria bucătărie.

Așadar, în acest articol îți vom oferi cele mai delicioase variante de umpluturi pentru ravioli și te vom învăța cum să le pregătești chiar în propria bucătărie, astfel încât să nu mai fie nevoie să mergi la restaurant de fiecare dacă când ți-e poftă să mănânci ceva cu adevărat deosebit.

Cuprins:

  1. Ravioli - cum faci ravioli în casă cu diferite umpluturi delicioase?
  2. Rețetă de ravioli - sosuri pentru ravioli

1. Ravioli - cum faci ravioli în casă cu diferite umpluturi delicioase?

Așadar, dacă te întrebi cum preparăm ravioli, ai ajuns în locul potrivit. Chiar dacă poate părea a fi un preparat mai sofisticat, care necesită mult timp petrecut în bucătărie, rezultatul final va merita fiecare minut. Însă, într-adevăr, trebuie să te înarmezi cu puțină răbdare.

Pentru a începe, vei avea nevoie de câteva ingrediente de bază, precum sunt ouăle, făina și uleiul. Amestecă două ouă într-un bol și adaugă treptat făina, până când obții un aluat obișnuit. Framântă-l bine, iar apoi acoperă aluatul obținut și lasă-l să se odihnească timp de aproximativ 30 de minute.

În acest timp, poți pregăti compoziția pentru umpluturile delicioase și partea cea mai bună este că poți alege dintr-o varietate de opțiuni. Dacă îți place brânza și telemeaua, poți amesteca aceste ingrediente cu puțin piper și ierburi aromate. Dacă, în schimb, ești adeptul legumelor, atunci poți toca diferite legume proaspete, cum ar fi spanacul sau ciupercile și să le amesteci cu brânză ricotta sau mozzarella, astfel încât să devină mai cremoase. De asemenea, acestea pot fi călite înainte de le băga în pachețele. Și, nu în ultimul rând, ravioli cu carne sunt și ele o opțiune excelentă. Pune carnea tocată într-o tigaie, peste care adaugă condimente și prepar-o bine, astfel încât să fie gătită perfect.

După ce au trecut cele 30 de minute, este momentul să formezi pachețelele. Întinde aluatul cât de subțire poți, cu ajutorul unui făcăleț și taie-l în bucăți dreptunghiulare. Pune o cantitate mică de umplutură în mijlocul fiecărui dreptunghi și acoperă cu stratul de aluat rămas. Sigilează marginile cu ajutorul unei furculițe sau cu degetele, pentru a forma pachețelele perfecte.

Atunci când vine vorba de gătitul lor și de cât se fierb ravioli, pune-le într-un vas mare cu apă clocotită și sare timp de aproximativ 2-3 minute. Asigură-te că amesteci ușor în acest timp, astfel încât să nu se lipsească de oală, iar ravioli sunt gata, perfecte de servit.

2. Rețetă de ravioli - sosuri pentru ravioli

Atunci când pregătești ravioli făcute în casă, nu trebuie să uiți nici de sos. Oricât de delicioase ar fi aceste pachețele simple, sosul adaugă un plus de savoare.

Așadar, un sos simplu de roșii este alegerea perfectă pentru a pune în valoare gustul pe care ravioli îl au. Ai nevoie doar de sos de tomate, condimente, precum este usturoiul și busuiocul și de o lingură de ulei de măsline. Lasă sosul să fiarbă la foc mic, iar spre final adaugă și ravioli.

Dacă îți plac aromele intense de ierburi aromatice, atunci sosul pesto este alegerea perfectă pentru tine. Poți face acest sos în casă, din busuioc proaspăt, usturoi, parmezan, ulei de măsline și puțină zeamă de lămâie. Pune toate ingredientele într-un blender și mixează până obții o pastă omogenă și aromată, după care adaug-o peste ravioli.

Poți să mai pregătești și simplu ravioli în unt sau chiar în puțină smântână de gătit, unde să adaugi, de asemenea, condimente.

Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele opțiuni de sosuri pe care le poți încerca alături de ravioli, toate fiind gata în doar câteva minute.

În concluzie, ravioli reprezintă masa perfectă pentru o cină sau prânz copios. Sunt extrem de delicioase, iar versatilitatea lor le-a făcut să fie atât de răspândite în întreaga lume. Chiar dacă, cel mai probabil, de obicei le savurezi la restaurant, fă-ți lista de cumpărărturi acum și prepară ravioli chiar la tine acasă, întrucât nu vei regreta această decizie. Care este umplutura ta preferată pentru ravioli, din cele menționate mai sus?

Sursa foto: pexels.com