Rețetă salată cu dovleac

Rețetă salată cu dovleac

Cum vă sună o salată cu dovleac copt? Nouă ne sună: de-li-cios! Așteptăm să o încercați și să ne spuneți cum vi s-a părut.

Ingrediente:
jumătate de dovleac mic, feliat
4 smochine
gorgonzola
salată verde
ulei de măsline
miere
sare

Pentru dressing:
oțet
ulei de măsline
miere
cimbru uscat
sare

Extra:
cimbru proaspăt pentru decor

Mod de preparare: Se preîncălzește cuptorul la 220 de grade Celsius. Într-o tavă se pune hârtie de copt. Pentru a face dressing-ul se amestecă toate ingredientele. Se stropesc feliile de dovleac cu ulei de măsline, miere și se presară puțină sare. Se bagă la cuptor pentru 20 de minute. Se pun și smochinele în tavă. Se ung și ele cu ulei de măsline, miere și sare. Se bagă la cuptor pentru încă 10 minute.

Pentru servire, într-un bol se pune salata verde și sfecla dată prin răzătoare. Se pun feliile de dovleac, smochinele și brânza. Se adaugă și dressing-ul. Poftă bună!