Unt de arahide

Rețetă de unt de arahide făcut în casă. Ai nevoie de doar câteva ingrediente simple

Rețeta de unt de arahide preparată în casă este o alternativă sănătoasă și chiar mult mai gustoasă decât cel cumpărat din supermarketuri. Deși poate părea greu de făcut la început, această rețetă este, de fapt, surprinzător de simplă și necesită doar câteva ingrediente de bază.

Și, dacă te întrebi care sunt beneficiile pentru care ar trebui să consumi acest produs, trebuie să afli că untul de arahide este o sursă bună de proteine, fibre și grăsimi sănătoase, nutrienți care îți pot oferi multă energie pe tot parcursul zilei.

Așadar, untul de arahide preparat în casă este o metodă simplă și economică de a obține un aliment sănătos și gustos, care poate fi servit în diverse moduri și rețete. În continuare, îți vom oferi rețeta ideală prin care poți obține acest produs, dar îți vom recomanda și câteva sugestii de preparate, unde îl poți integra cu ușurință.

Cuprins:

  1. Unt de arahide - rețetă și cum se prepară untul de arahide în casă
  2. Unt de arahide preparat în casă - cu ce poți mânca untul de arahide

1. Unt de arahide - rețetă și cum se prepară untul de arahide în casă

Pentru rețeta de unt de arahide ai nevoie de doar câteva ingrediente de bază, după cum spuneam deja anterior. Așadar, vorbim, în primul rând, despre arahide, bineînțeles. Poți adăuga, în schimb, și câteva nuci și semințe precum migdale, semințe de floarea-soarelui sau de dovleac, pentru a personaliza rețeta și pentru a aduce un plus de savoare.

Primul pas este să pui arahidele într-o tavă, la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, timp de 10-15 minute sau până când devin ușor rumenite.

Apoi, pune-le într-un blender sau într-un robot de bucătărie și mixează-le până când se transformă într-o pastă fină. Adaugă apoi puțin ulei, dar fără niciun fel de aromă, puțină sare și zahăr sau îndulcitori sau miere, după gust. Compoziția trebuie să fie mixată până când devine foarte cremoasă și numai bună de întins pe pâine.

După ce este gata, transferă untul de arahide într-un recipient cu capac și păstrează-l în frigider. Acesta va fi bun de consumat timp de aproximativ 2-3 săptămâni.

Așadar, după cum ai putut vedea, reteta untului de arahide este extrem de ușor de obținut în casă, motiv pentru care trebuie și tu neapărat să o încerci.

2. Unt de arahide preparat în casă - cu ce poți mânca untul de arahide

Untul de arahide este o alegere extrem de bună de consumat la micul dejun, de integrat în gustări sau deserturi, fiind bogat în proteine și grăsimi sănătoase. În cele ce urmează, îți vom dezvălui câteva idei delicioase, astfel încât să te bucuri și tu de o masă nutritivă și gustoasă.

În primul rând, poți consuma rețeta de unt de arahide obținută acasă pe pâine prăjită și cu banane feliate deasupra. Aceasta este o combinație clasică, care este consumată adesea la masa de dimineață.

Mai poți pune o lingură de unt de arahide și în bolul de cereale sau musli dimineața, pentru a obține un plus de proteine sănătoase. Pentru a completa gustarea, adaugă și câteva fructe proaspete.

De asemenea, acesta poate fi adăugat cu ușurință și în smoothie sau în diferite batoane proteice. Poți să le faci chiar tu acasă, amestecând unt de arahide cu fulgi de ovăz, semințe de chia, miere și fructele preferate. Acestea pot fi o gustare perfectă după antrenament sau o gustare rapidă de savurat între mese.

Nu în ultimul rând, trebuie să încerci neapărat și prajitura cu unt de arahide și ciocolată, care va fi o adevărată încântare pentru întreaga familie. Ai nevoie doar de unt de arahide, zahăr, ouă și ciocolată topită, pentru a obține o gustare delicioasă și extrem de rapidă.

Așadar, untul de arahide este un ingredient versatil și delicios, care poate fi utilizat într-o multitudine de feluri. El poate fi inclus cu ușurință în orice fel de gustare sau mic dejun, iar în acest fel tu poți beneficia de toți nutrienții pe care îi conține.

În concluzie, untul de arahide este un aliment foarte bun pentru sănătate, cu multe beneficii și cu un aport important de proteine, grăsimi sănătoase și fibre. În plus, este un ingredient versatil și poate fi utilizat în diverse rețete, de la micul dejun și gustările dintre mese, la mesele principale sau deserturi, după cum ți-am arătat deja în interiorul articolului. Dacă ai nevoie de un plus de energie sau dacă pur și simplu nu mai știi ce să consumi la prima oră a zilei, atunci, cu siguranță, aceasta este alegerea pe care trebuie să o faci. Partea cea mai bună este că îți poți prepara singur acest alimenta acasă, în doar câteva minute. Ție cum îți place să consumi untul de arahide?

Sursa foto: pexels.com.