OMV Petrom și Auchan România au deschis 200 de magazine MyAuchan în stațiile Petrom

Publicat pe 13.07.2022
➤ Până la sfârșitul anului, numărul magazinelor de proximitate MyAuchan din rețeaua Petrom va ajunge la aproximativ 280

➤ Bugetul comun al celor două companii pentru acest proiect este de 50 de milioane de euro, pentru a aduce magazinele MyAuchan în cele 400 de stații Petrom

13 iulie 2022 – OMV Petrom și Auchan Retail România au deschis 200 de magazine MyAuchan în stațiile Petrom, jumătate din numărul total convenit de cei doi parteneri. Începând cu 2021, proiectul a fost accelerat, astfel încât finalizarea lui să poată avea loc cu un an mai devreme, în 2023. În acest an, vor mai fi inaugurate încă aproximativ 80 de magazine de proximitate în stațiile Petrom.

Integrarea magazinelor MyAuchan se face concomitent cu modernizarea aspectului stațiilor marca Petrom, iar bugetul comun al celor două companii pentru acest proiect se ridică la 50 de milioane de euro
Pentru a marca deschiderea celor 200 de magazine, în perioada 11 – 24 iulie 2022, în toate stațiile Petrom cu magazine MyAuchan, va fi organizată o campanie promoțională pentru clienți, cu 200.000 de premii instant și alte premii acordate prin tragere la sorți: 200 premii constând în vouchere în valoare unitară de 200 lei pentru cumpărături pe auchan.ro sau pentru carburant în stațiile Petrom și marele premiu în valoare de 10.000 euro. Clienții pot participa la campanie achiziționând produse de minim 50 lei.

Regulamentul campaniei promoționale poate fi accesat .

Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare și Marketing: „Este primul parteneriat de acest fel din România și mă bucur că am pornit la drum cu partenerii de la Auchan. Clienții noștri apreciază atât oferta diversificată de produse, cât și noul aspect modern al locațiilor noastre. Vom continua să îmbunătățim experiența de cumpărături în rețeaua de stații Petrom în paralel cu diversificarea ofertei de mobilitate.”
Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România: „Proiectul nostru comun a avansat foarte bine, grație excelentei colaborări a echipelor implicate din OMV Petrom, Auchan și din stații, iar astăzi românii din 130 de localități se pot bucura de o nouă experiență la cumpărături, de produsele și avantajele MyAuchan, în cele 200 de stații modernizate.
Le mulțumim clienților care ne-au trecut pragul până acum, dar și partenerilor noștri OMV Petrom, alături de care ne propunem să continuăm remodelările în același ritm accelerat.”
Magazinele MyAuchan oferă clienților o gamă variată de până la 1.800 de produse la un raport calitate-preț avantajos. Aceasta cuprinde atât produse pentru consum imediat, cât și pentru acasă, produse proaspete și congelate, băuturi, cafea proaspătă, aperitiv sărat, dulciuri, produse de băcănie și non-alimentare, precum cosmetice, detergenți, jucării, produse pentru copii și accesorii auto.
În plus, peste 110 magazine includ și zone dedicate Costa Coffee, ca parte a unui parteneriat amplu ce presupune integrarea acestui concept la nivel național. Pe lângă gama variată de produse, clienții pot beneficia în magazinele MyAuchan și de o serie de servicii utile, precum posibilitatea de a-și plăti taxe de drum/pod și vignete, servicii de transfer de bani și de plată a utilităților.
Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a peste 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.
Acțiunile OMV Petrom sunt tranzacționate la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, iar 28,4% sunt deținute de persoane fizice și juridice.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 35 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2021. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde euro.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 – 2021, compania a alocat peste 80 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.
Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.