Turul României 2022 începe pe 6 septembrie la Satu Mare: peste 130 de cicliști din 15 țări vor parcurge un traseu de peste 850 km
Publicat pe 30.08.2022130 de cicliști din 15 țări vor parcurge un traseu de peste 850 km
Federația Română de Ciclism alături de Ministerul Sportului și Auchan Retail România, în calitate de partener principal, prezintă cel mai prestigios eveniment sportiv al țării – Turul României. Ediția cu numărul 55 a Turului României se bucură de una dintre cele mai numeroase participări din istoria competiției – 24 de echipe profesioniste din 15 țări, și de o expunere fără precedent, evenimentul fiind transmis, pentru prima dată, în 50 de țări, prin intermediul Eurosport.
Competiția are loc în perioada 6-11 septembrie și se desfășoară pe un traseu de aproximativ 850 km de la Satu-Mare la București, trecând prin Bistrița, Târgu-Mureș, Făgăraș și Curtea de Argeș. Devenind un veritabil ambasador al țării, traseul Micii Bucle este construit astfel încât să pună în lumină importante zone turistice din România. Anul acesta, plutonul va traversa zone emblematice precum Țara Lăpușului în Maramureș, Colinele Transilvaniei și cel mai spectaculos drum din țară – Transfăgărășan.
Tricoul roșu – Lider în Clasamentul pe Puncte
Tricoul Verde – Lider în Clasamentul Cățărătorilor
Tricoul Alb – Lider în Clasamentul Tinerilor (Sub 23 de ani)
Tricoul Gri – Lider în clasamentul pe echipe (se acordă la finalul ultimei etape).
Satu Mare, 2,1 km
Piața Libertății – Str. 1 Decembrie 1918 – Bd. Vasile Lucaciu – CFR Spital – Bd. Vasile Lucaciu – Bd. Traian – Bd. Vasile Lucaciu – Bd. Ion C. Brătianu
Satu Mare – Bistrița Primărie, 204 km
Satu Mare – Hideaga – Mogoșești – Satulung – Arieșu de Pădure – Cătălina – Coaș – Rușor – Târgu Lăpuș – Dămăcușeni – Suciu de Jos – Agrieșel – Târlișua – Spermezeu – Căianu Mic – Uriu – Beclean – Blăjenii de Jos – Bistrița
Bistrița – Târgu Mureș, Primărie, 169 km
Bistrița – Viișoara – Herina – Lechința – Matei – Budești – Sărmășel Gară – Satu Nou – Sânpetru de Câmpie – Pârâu Crucii – Șăulia – Miheșu de Câmpie – Sărmașu – Sărmășel Gară – Satu Nou – Sânpetru de Câmpie – Pârâu Crucii – Raciu – Voiniceni – Târgu Mureș.
Târgu Mureș – Făgăraș Cetate, 154 km
Târgu Mureș – Ungheni – Căpâlna de Sus – Coroisânmărtin – Zagăr – Dumbrăveni – Biertan – Pelișor – Agnita – Dealu Frumos – Cincu – Rodbav – Soarș – Făgăraș Cetate.
Cristian – Curtea de Argeș, Curtea Domnească, 209 km
Cristian – Vulcan – Zărnești – Poiana Mărului – Șinca Nouă – Șercăița – Sebeș (Jud. Brașov) – Recea – Drăguș – Victoria – Arpașu de Sus – Cârțișoara – Transfăgărășan – Bâlea Lac – Albeștii de Argeș – Valea Uleiului – Curtea de Argeș, Curtea Domnească.
Etapa 5, start or 11.00, finiș ora 14.00
Circuit București, Șos.Pavel D. Kiseleff, 96 km
Rond Kiseleff Bd. Regele Mihai I (Șos. Pavel D. Kiseleff) – Arcul de Triumf – Piața Presei Libere – Arcul de Triumf – Bd. Mareșal Constantin Prezan – Piața Charles de Gaulle – Bd. Aviatorilor – Piața Victoriei – Bd. Regele Mihai I (Șos. Pavel D. Kiseleff)
Sponsori tricouri distinctive: Alpro – Tricoul galben, Mandy – Tricoul verde, M&M – Tricoul alb, Orange – Tricoul albastru, Auchan – Tricoul roșu, Federația Română de Ciclism – Tricoul Gri.
Sponsori Eveniment: LaDorna Lactate, Home Garden, Pedigree, Dr. Oetker – Guseppe, Albalact – Zuzu Fit, Pepsi Max, Colgate, Ariel, Elit, Hochland, Biciclete Ozaktac, Olympus, Meda, Help Net, Tissot, Albiniprassa, Joy2Wander, Tissot, Albini Prassa.
Partener mobilitate: Petrom
Apa oficială: Dorna
Partener tehnic: Bellotto
Partener auto: Porsche Inter Auto
Vestimentație asigurată de Nympha.
Parteneri instituționali: Primăriile Satu Mare, Bistrița, Târgu Mureș, Făgăraș, Cristian, Curtea de Argeș.
Partener media: Eurosport1, Eurosport2, Sport Extra, Tvr1, Tvr2, Radio Guerilla.
Parteneri media: Argeșul Online, Jurnal de Argeș, TimpOnline.ro, ObservatorBN.ro, Ziarul Răsunetul, Radio Târgu Mureș, Informația Zilei, Satu Mare Online, Satu Mare News, Sportul Sătmărean.
Originile Turului României datează de la începutul secolului trecut când, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat, în august 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima competiție ciclistă națională – Turului României, supranumit și „Mica Buclă”, pe o distanță de 1026 de kilometri, împărțiți în 7 etape. Pentru că a fost organizată cu pauze – cea mai notabilă de 10 ani, între 1936-1946 – competiția a ajuns de-abia la ediția 55, deși au trecut 88 de ani de la lansare. Ediția a 45-a (din 2008) a fost prima ediție care a figurat în calendarul Federației Internaționale de Ciclism.